Официальный сайт примарии Сорока

27 AUGUST–”ZIUA INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA” LA SOROCA

27 Aug 2026
Conducerea mun. Soroca, alături de cea a raionului, oaspeți din România, veterani și soroceni, au depus flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și la Monumentul Eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 pentru Apărarea Integrității și Independenței Republicii Moldova, cu prilejul celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova. Festivitatea dedicată Zilei Independenței, a continuat cu o expoziție a meșterilor populari și un concert în sala Palatului Culturii.
În alocuțiunea sa, primara Lilia Pilipețchi, i-a felicitat pe soroceni cu prilejul sărbătorii, menționând că Ziua Independenței, este cel mai potrivit moment să ne amintim de trecutul glorios al țării noastre și de cei care și-au jertfit viața ca să avem o țară liberă, independentă și suverană. Ziua Independenței, este cea care ne unește și ne amintește că avem o țară frumoasă, de care trebuie să ne mândrim și să fim cetățeni demni ai statului Republica Moldova.
La eveniment, au fost decernați Cetățenii de Onoare a raionului Soroca, printre care și președintele raionului, Veaceslav Rusnac.
Mâine, 28 august, sorocenii sunt așteptați să sărbătorească Hramul și Ziua orașului Soroca.