Astăzi, comunitatea romilor și întreaga Moldovă au pierdut un om de seamă. Baronul Artur Cerari a plecat dintre noi, lăsând în urmă o viață dedicată familiei, tradițiilor și comunității pe care a condus-o cu demnitate și respect. El a devenit baron după moartea tatălui său, Mircea Cerari, și a fost cunoscut ca lider al romilor din Soroca.
Plecarea sa lasă un gol greu de umplut. Chipul său blând, înțelepciunea, vorbele cumpănite și grija pentru oameni vor rămâne vii în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-i primească sufletul în Împărăția Sa, să-i dăruiască odihnă veșnică și lumină fără de sfârșit. Iar familiei, apropiaților și întregii comunități le dorim putere, mângâiere și credință în aceste clipe de profundă durere.
Drum lin spre Cer, Baron Artur Cerari! Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.