„Educaţia este cea mai putenică armă ce poate fi folosită pentru a schimba lumea.” Nelson Mandela
Dragi elevi, multstimați părinți şi distinşi profesori! Și în acest an clopoțelul școlar anunță un nou început, în care investim speranțe, retrăind atât bucuria revederii, după vacanța mare, cât și emoţia primei zile de şcoală.
Dragi elevi, această zi, este în primul rând o sărbătoare dedicată vouă, așa că vă dorim un an plin de realizări, note bune şi cunoştinţe vaste. Apreciaţi anii de şcoală, căci sunt cei mai frumoşi din viaţă.
Onoraţi profesori, Vă apreciem mult pentru înţelepciunea şi răbdarea, nobleţea şi onestitatea, sacrificiul şi munca colosală depusă în formarea şi educarea elevilor. Vă suntem recunoscători că dăruiți zilnic copiilor o părticică esenţială din competenţele, experienţa şi sufletul Dumneavoastră.
Dragi părinți, multă răbdare, putere, înțelepciune pentru a crește și educa personalități adevărate. Să pășim cu încredere în acest nou an școlar!
Cu respect, Lilia Pilipețchi, primara mun. Soroca