Noutate bună pentru sorocenii pasionați de fotbal. Mini-stadionul de fotbal parte a Stadionului Municipal Soroca, care este într-o stare deplorabilă, va fi reparat capital din fonduri alocate de Primăria Soroca.
Primara Lilia Pilipechi, a inspectat șantierul de contrucție pentru a monitoriza mersul lucrărilor ample de reparație. E de menționat faptul că mini-stadionul nu mai era funcționabil și chiar prezenta pericol pentru securitatea sportivilor.
Proiectul presupune lucrări de renovare capitală a terenului, ca ulterior să devină un spațiu accesibil pentru amatorii de fotbal de toate vârstele. De asemenea clădirea din preajmă, va fi demolată, din motivul că aceasta nu corespunde normelor de securitate, iar în locul ei, va fi amplasată o clădire modulară-modernă. Lucrările de renovare sunt executate de către SRL ”SCARTEH”, câștigătorul licitației. La moment actualul covor uzat a fost tăiat în fâșii, rulat și evacuat de pe teren, la fel se verifică și se desfundă rigolele și canalele de scurgere a apei.
Proiectul mini-stadionului de fotbal va costa bugetul primăriei circa 4 mln 550 mii lei.
Investițiile în infrastructura sportivă, înseamnă investiții într-o comunitate sănătoasă și activă.